Le Figaro: Problemele judiciare ar putea semnala decăderea lui Ponta, după o carieră rapidă și inedită

Le Figaro: Problemele judiciare ar putea semnala decăderea lui Ponta, după o carieră rapidă și inedită
Publicat: 07/06/2015, 13:53

„Parchetul anticorupție din România a inițiat cercetarea penală a primului-ministru. Șeful Guvernului este doar cel mai recent dintr-o listă lungă de demnitari trași la răspundere de justiția română”, notează cotidianul francez într-un articol cu titlul „România în război împotriva corupției”.

„Vineri, procurorii temutei Direcții Naționale Anticorupție au anunțat lansarea cercetării penale împotriva premierului Victor Ponta. Șeful Guvernului social-democrat a respins imediat, pe Facebook, apelul la demisie lansat de șeful statului, conservatorul Klaus Iohannis”, adaugă Le Figaro.

„Problemele judiciare ale lui Victor Ponta ar putea semnala decăderea fostei stele în ascensiune a politicii românești. Acest fost avocat în vârstă de 42 de ani este primul premier în funcție al României, una dintre cele mai sărace țării din cadrul UE, care trebuie să răspundă în justiție pentru acte de corupție. Maestru al dublului limbaj, potrivit criticilor, social-democratul avusese o carieră rapidă și inedită în istoria postcomunistă a României înainte de a înregistra primul eșec în noiembrie 2014. Creditat ca fiind câștigător de toate sondajele efectuate înaintea scrutinului prezidențial, Ponta a pierdut în fața lui Klaus Iohannis, care a făcut campanie pentru independența sistemului judiciar”, comentează Le Figaro.

„De la alegerea în funcție a lui Klaus Iohannis, un președinte auster din cadrul minorității germane, DNA colecționează arestări și puneri sub acuzare. Cercetarea penală a lui Victor Ponta, suspectat de complicitate la evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată și conflict de interese în perioada în care a fost avocat (2007 – 2011), este cea mai mare lovitură a DNA. Însă nu și cea mai neașteptată: membrii familiei lui Ponta sunt vizați deja de anchete ale DNA”, amintește Le Figaro.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Rezultate parțiale BEC prezidențiale 2024 în țară și în Diaspora. Călin Georgescu, pe primul loc....
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Se schimbă permisele, cu examen auto susținut din nou obligatoriu. Ce șoferi îl vor da
Vești proaste pentru Craciun. Probleme cu carnea de porc
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...